top of page

Lucruri pe care le fac in timp ce conduc pe autostrada

Ca orice motociclist care se respecta, urasc autostrazile. Dar sunt folositoare si ele la ceva: te duc cu viteza gandului unde vrei :)))) si asta la propriu. O sa iti explic imediat.

Acum vreo 2 zile, pornita la drum lung, am zis sa ma pun eu pe autostrada ca sa ajung mai repede unde vroiam sa ajung. Imi propusesem sa fac 1000 km in ziua aia. I-am facut, dar nu asta vroiam sa iti povestesc. Ci cam ce fac eu cand merg cu motocicleta pe autostrada. Probabil si tu faci la fel, dar hai sa vedem.

1. Ma pierd in ganduri

Cum intr-ale cui? Ale mele, ca-s multe. Si daca stau bine acum si ma gandesc, nici nu-mi aduc aminte la ce imi zboara gandul, asa de bine ma pierd. In general sunt nimicuri, maruntisuri. Si mai rau e, ca imi dau seama dupa cativa kilometri mersi in furie ( sau nu...ca nu stiu ce fac in timp ce stau asa cufundata adanc in cugetari) ca nu stiu cum am condus. E ciudat sentimentul. Fac un lucru, constienta fiind, dar nu-mi aduc aminte sa-l fi facut. Sper sa nu fie vreodata nevoie sa depun marturie, ca circulam cu motocicleta pe vreo autostrada, ca o sa fiu complet blank.

2. Cant

Cantatul de obicei e in prima parte a drumului, cand sunt inca entuziasmata de drum, de vreme ( probabil n-a inceput ploaia inca), de bucuria de a merge pe mobra. Si incepe fredonat in gand. Apoi incep sa cand cu voce tare, si pentru ca vajaie casca, ajung sa zbier de-a dreptu'. Si apoi ma apuca rasul.

Din repertoriul zilei trecute avem: ceva Metallica, Wish you were here - rednex parca, sau cum ii mai chema pe aia si Blink 182.

3. Dansez

Se intampla sa acompaniez zbieratul din casca cu niste incercari alambicate de dans, cum am facut ultima data cand am venit de la mare, in timp ce cantam Always si Crying. :)))

4. Imi schimb pozitia pe motocicleta

Dupa primii 50 de kilometri de stat cuminte in sa, fie imi pierd rabdarea, fie deja ma doare vreo buca, sau mi se lipesc pantalonii de cur si ma mananca pielea, etc. Motive sunt multe, dar un singur lucru e cert: incep sa ma scalambai pe mobra. Ba mai in fata, ba mai in spate pana ajung pe saua pasagerului ( daca nu e plina de saci de rafie ca in momentul de fata), ba incerc sa-mi intind picioarele pe crashbar, ba ma ridic direct in scarite. Orice, numai sa se dezmorteasca si sa se rearanjeze un pic oasele si muschii.

Later edit: am uitat sa iti zic de 2 pozitii descoperite.

"Badea Ion in poarta" - asta e aia cu mana stanga in sold si dreapta pe ghidon. Asta in cazul in care n-ai cruise control sa stai cu ambele maini in sold. Pozitia asta dauneaza zonei lombare.

"La bar" - de data asta stanga sta sprijinita in cot, pe rezervor. Ma ajuta sa-mi mai intind muschii spatelui.

Ambele pozitii le adopt doar cand autostrada e libera.

5. Injur

Cum de ce?

Il injur pe ala din fata ca s-a bagat ca ghiolbanu si m-a facut sa franez. Se vede ca nu stie cu ce se mananca motocicletele astea.

Sau pe ala din spate, care mai are un pic si se suie cu tractorul lui scump ( mai ceva decat un apartament), in spinarea mea. Nu vede ca am pus semmnalul de dreapta, dar n-am unde sa ma dau? Sa astepte. Nu tre' sa ma calce pe mine pe coada. In fine... Oameni prosti care nu se gandesc si la alalalt de langa, ca o fi plecat si omul ala de undeva cu gandul sa ajunga in alta parte. Dar se suie ei pe tine, si nu mai ajungi nicaieri. Si-i sudui in gand de mama focului.

6. Numar

Nu ca sa adorm, ca asta imi vine cumva natural pe autostrada.

E ca un fel de joc care sa ma tina activa.

Prin cate tuneluri am trecut pana acum, cate GSuri am vazut, cate animale ( un iepure, trei soimi si un arici mort. E tot animal, nu?)

7. Calculez

Cand nu aveam computer de bord, era clar: cum faceam plinul calculam consumul. Acum imi zice Roscata tot ce vreau sa stiu. Bine ca nu-mi zice si viitorul.

Si nu prea mai am ce sa calculez. Mai fac o conversie forint in euro, calculez ETA-ul pentru ca mi se pare ca GPS-ul e prost. Dar el stie viitorul, si tot la prezicerile lui ajung.

8. Ma gandesc la ce mai scriu pe blog

Ei, aici e simpatica treaba. Cat sunt pe drum, imi tot felul de idei. Problema e cand ma opresc. Atunci nu le mai gasesc nicicum. Scotocesc prin minte franturi si incerc sa le leg cumva.

Acum nu zic ca ce fac eu pe drum e bine, dar am primit rugaminti sa scriu ce-mi trece prin minte. Am incercat sa cenzurez un pic :). Nu face ca mine!

bottom of page