Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Sunt cateva aspecte ale temei asteia, pe care as vrea sa le enumar. Acum, nu sustin ca am atat de multa experienta incat sa dau sfaturi. Nicidecum. Doar ca am ajuns la cateva concluzii.
In primul rand o sa vorbesc despre perioada cand eram incepatoare. (nu ca acum as sti cu mult mai multe). Ei atunci, la inceput, am mers singura, din dorinta de a nu chinui oameni care chiar vor sa faca kilometri si sa ii oblig sa se tarasca agale dupa mine. Asa ca mi-am luat inima in dinti dupa ce am cumparat mobra si m-am suit pe ea, urmand sa ma dau cateva ore prin oras sa vad cum ma descurc. Spre surprinderea mea nu mi-a fost asa dificil si cred ca asta se datoareaza faptului ca aveam deja experienta de cativa ani de condus masina. Asta e un sfat pe care l-am primit cand eram mai tanara si visam sa merg pe motocicleta, si inca il consider un sfat bun.
Am inceput sa fac excursii din ce in ce mai lungi. Tot singura, pentru ca nu aveam prieteni motociclisti. Rare ori imparteam drumul cu cineva. Asa ca la inceput am mers singura ca asa s-a nimerit si nu m-a deranjat, iar acum merg singura pentru ca m-am obisnuit asa si imi place.
Cam asta e rezumatul, asa ca sa facem lista (imi plac listele) cu punctele pro si cele contra mersului singur.
Cand mergi singur nu te deranjeaza nimeni, poti lua decizii cand vrei tu, cum vrei tu, sa faci popasuri cat de des vrei, sa mergi cat poti, prin orice vreme suporti, fara sa depinzi de altcineva. E totul distractiv si frumos pana cand ti se strica ceva sau ramai fara benzina. Si atunci te rogi sa fi fost cineva cu tine. Acum, depinde...la o problema mecanica, daca e la fel de necunoscator in ale surubaritului ca tine, atunci degeaba e si el/ ea pe acolo. Si asta se poate transforma intr-o problema care poate strica si vacanta ceiluilalt, daca se intampla sa ramai blocat undeva asteptand cateva zile sa ti se repare mobra. Pentru companionul de drum asta poate insemna necesitatea luarii unei decizii..... ori te asteapta, ori pleaca singur, ori..ori...
Un alt aspect ar fi acela ca, odata ajuns la cazare nu ai cu cine sa vorbesti/ povestesti/ manaci/bei bere/ etc. Eu sincer nu am prea simtit lipsurile astea, dar cred ca asta se intampla din cauza ca eu merg zi-lumina. Cand ajung imi pun cortul/ aranjez cazarea/ usuc hainele cu feonul/ pregatesc mancarea/ ma uit pe poze/ o sun pe mama/ vb cu prietenii pe mess/ incerc sa scriu impresii proaspete pe blog/ ma uit pe traseul de a doua zi/ incerc sa rezolv probleme pe care le prevad/ etc. Si de obicei adorm facand unul din lucrurile enumerate.
Cand mergi singur nu are cine sa iti faca poze. Si atunci trebuie sa rogi pe cineva (daca misuna oameni prin preajma) sau sa te bazezi pe selfie stick si trepied. Dar asta iti va manca mai mult timp. Cel putin pozele cu mine si cu mobra in acelasi cadru, facute cu trepiedul implica rabdare si multe cadre trase. Daca esti cu cineva, sesiunea foto dureaza mult mai putin.
Cand mergi insotit exista posibilitatea sa poti imparti costurile de cazare, ceea ce e un lucru bun daca te duci in tarile nordice, unde e mai frig si preferi sa nu campezi.
Insa partea cea mai buna cand ai un companion de drum mi se pare sprijinul moral si interactiunea. Ai cu cine sa te sfatuiesti, cui sa ceri ajutorul, un umar de sprijin. Dar asta presupune sa cunosti foarte bine persoana cu care pleci la drum. Poate sa iti fie mult mai rau decat singur, daca pleci cu cineva slab pregatit pentru drum (neechipat/ fara experienta/ cu motocicleta intr-o stare tehnica proasta) si pe care nu il cunosti asa bine. Mi s-a intamplat si asta. :)
In concluzie imi place sa merg singura pe sosea, cu o exceptie - o persoana care gandeste si merge in stilul meu - iar excursiile impreuna sunt perfecte. Cand ies in offroad, nu sunt niciodata singura pentru ca acolo riscurile sunt mai mari si e bine sa fie cineva in preajma.
