Ea

Cum care ea? Roscata, la mia principessa.

Suntem pe drum de o saptamana deja. Am plecat in cea mai lunga excursie a amandurora.

Cand am plecat la drum, m-au intrebat daca plec singura. Si le-am zis ca nu: plec cu ea. Ei nu vor sa inteleaga ca nu e doar un fier.

Ea imi zice ce vrea, are tot felul de indicatoare prin care imi spune cand ii e foame, cand ii e cald, cand n-are aer destul pentru ca i-a intrat un cui in conduras (de-ar fi si restul relatiilor la fel, ce bine ar fi! Sa nu te trezesti ca incerci sa repari cand deja e prea tarziu). Si ca in orice relatie, trebuie sa fii atent la nevoile celuilalt, ca altfel da cu tine de pamant sau te lasa in drum. Si apoi n-am decat sa imi continui drumul pe jos. Dar daca vreau ca drumul nostru sa fie impreuna, atunci trebuie sa ii satisfac si nevoile ei. Ne oprim cand mi-e foame mie, ne oprim cand ii e foame ei. Incerc sa imi setez mesele de-odata cu ale ei, dar mai mult ne oprim pentru ea. Ca eu sunt asa de prinsa cu drumul si cu lucrurile pe care vreau sa le fac, ca nu-mi dau seama ca imi e foame. Ma trezesc la sfarsitul zilei ca am mancat vre-un croisant sau te miri ce, cu mult timp in urma.

Si, desi ne stim de cateva luni, inca ii descopar din secrete. Stii cum, unei femei, trebuie sa ii descoperi micile secrete si sa inveti ce o face sa zgaraie si ce o face sa toarca? Si cu Roscata e la fel. Poate sa isi infinga cauciucurile in asfalt, cand am nevoie sa razbat prin trafic si sa ma lupt pentru locul meu pe autostrada. Dar tot ea, poate sa toarca agale si sa ma poarte incet atunci cand vreau sa adulmec mirosul leandrilor de pe drumurile laturalnice sau a lanurilor de lucerna inflorita, la lasarea serii. Incet, incep sa o cunosc. Si ea pe mine. Ea e ca o prelungire a personalitatii mele iar eu ii sunt bucatica ei organica. Ne completam reciproc. Ea ma poarta si eu ii arat drumul. Ea zboara si eu ma tin de ea.

Ma iarta cand gresesc, fie ea, greseala mea, din neatentie sau din nestiinta. Am avut momente pe drum, cand privirea imi pleca zurlie dupa vreun vultur, vreun rau sau altceva sclipitor, si-mi ratam trasa in curba. Dar am inceput sa o invat si sa ma stiu, sa fiu sigura pe ce putem face impreuna. Si o puteam redresa sau opri, fara sa zburam in lanurile de grau sau prapastiile de pe marginea drumului. S-a intamplat sa ma ignore de cateva ori, cand nu am fost atenta la ea si ma gandeam doar la mine. Trageam de gaz si ea urla inapoi fara sa faca nimic, pentru ca eu am lasat-o pe liber din neatentie.

Si lectiile nu s-au incheiat inca. Lucreaza cu mine la capitolul incredere. Cred ca asta e cel mai dificil lucru intr-o relatie: sa ai incredere in ea, sa stii ca iti poti lasa viata in mainile ei. Dar pentru asta e necesar sa am curaj sa ma incred in mine. Sa stiu ca limitele mi le impun singura. Ale ei stiu ca sunt mult mai departe de ceea ce pot eu acum. Dar ea ma asteapta rabdatoare sa mi le cunosc pe ale mele si apoi sa le imping catre ale ei. Sa fac cate un pas mic, cu fiecare excursie, cu fiecare munte urcat si coborat, ca la final sa fiu infim mai aproape de ea. Asta imi doresc.

#trips