Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Ziua asta parea destul de plictisitoare (in afara coboratului de Pirinei) si de scurta. Ma vedeam campata pe la ora 4 si stand cu burta la soare pana la apus.
Well...daca am invatat ceva in excursia asta, e ca nimic nu se mai pupa, nu cu planul de acasa, ci nici cu planul de cu o seara inainte.
M-am trezit agale, si daca dimineata trecuta am gasit flori de leandru in fata iesirii din cort, azi o vecina mi-a oferit o cafea, la care tanjeam in gand. Un inceput de zi frumos.
Am colindat putin prin oraselul de munte, care cred ca, vara are 50 locuitori. :) facut 5 poze, strans cort, pus pe drum.
Coborarea din munte destul de aglomerata. Acum, nu iti inchipui Valea Prahovei duminica seara. Sa zic, 10-15 masini in coloana. Dar am trecut prin multe orasele/ satuce, ce-or fi fost ele, care aveau limitari de viteza, semafoare si cel mai enervant, zeci de sensuri giratorii. Cand te dai si tu simpatic intr-o curba, bucuros ca ai avut 5 metri pana in masina lu' ala din fata, te trezesti ca tre' sa franezi, ca ai cedeaza. Da. In munti sunt multe intersectii, daca nu stiai. Sau cel putin in Andorra.
Granita cu Spania e undeva pe munte. De-acolo s-a mai eliberat drumul. Am trecut pe langa un lac tucoaz, foarte frumos dar n-am reusit sa il pozez ca m-a alungat politia. Am si ratat iesirea catre el. Asa ca, fara amintiri despre acest lac.
Rezumatul Spaniei de azi:
- relieful - la inceput muntos, deluros, cu multe miristi. Apoi arid, cu dealuri pietroase si goale. Aici temperatura era de 37. Apoi iar dealuri cu miristi. Acum sunt pe langa un lac, iar zona e plina de paduri. Temperatura de aici era 17, dar era seara dupa ploaie.
- drumul - drumurile locale sunt virajate si cu asfalt bunicel spre bun. Autostrazile sunt goale. Am profitat de pustietate si i-am incins cauciucurile lu' asta mica. Haha, cred ca dintre noi doua, eu sunt "asta mica". Si ea e subtirica, dar are de 4 ori greutatea mea. Cred ca are oasele mai grele. :)
- traseul- aici devine simpatic.
Vroiam sa ma cazez la un camping pe care l-am ratat cu 100 km. Asa e cand ai prea multe optiuni, le incurci. Realizand ca ar trebui sa ma intorc, am plecat spre altul, la vreo 200km de unde eram (o paranteza mai lunga: sa nu crezi ca sunt asa de rare campingurile in Europa/ Spania. Nu. Sunt chiar dese. Cred ca fiecare orasel mai rasarit, are. Dar eu sunt mofturoasa :P), dar m-am intalnit cu furtuna pe drum si m-am ascuns in primul oras care mi-a iesit in cale - unul dragut de-altfel: Tarazona. Intre timp, cat am baut si mancat intr- un bar, si am asteptat sa treaca norii turbati, am decis ca n-am chef sa imi intind cortul in balti si ca ce bine mi-ar prinde un pat "ca oamenii". Asa ca am gasit o pensiune la numai 1,5 h distanta. Era deja 8.30 asa ca am zbughit-o pe o ploaie putin nehotarata.
Stii cum e sa ploua des si sa iti bata soarele din fata? Eu stiu acum. Nasol. Strada straluceste si nu vezi mare lucru. Asa ca am profitat de un nene cu masina care mergea in ritmul meu si l-am tinut de "iepure".
[Uitandu-ma la GPS] urmeaza curba la stanga, semnul de circulatie zice ca e periculoasa:
- hai sa-i dau una in jos ca zburam peste deal. Si n-am vrea sa se intample, ca mai avem lucruri de facut in viata asta.
- Iepurele meu face dreapta. Hmmm. Pai si pe mine cine ma mai ghideaza ? On my own again. Si de la gandul asta, am inceput sa cant "Turn the page - Metallica".
- Uuuu, uite curcubeul! Ce pacat ca e peste umarul meu stang si eu am curba la dreapta!
- Hihi, ce dragut e apusul asta. Tre' sa ii fac o poza. Unde opresc eu oare, fara sa ma spulbere camioanele? Asa. Pe marginea drumului. Uff. Fac trei poze si plec...Vorba vine " trei poze", ca la mine nu-s niciodata trei. Ba trebuie reincadrat, ba a trecut o masina. Si asta...ca sunt pe fuga. Bine ca n-am plecat cu DSLR-ul, ca ar fi durat excursia asta, vreo 3 luni.
E noua si ceva. Tarziu, dar e inca lumina. Incep sa apara din ce in ce mai multi copaci, stejari. Palcurile de copaci se transforma in paduri. Vad un vultur. E imens. Nu stiu ce la dau spaniolii vulturilor astora sa manance, dar cred ca au o anvergura cam de 2 metri. Am tot vazut specimene din-astea de cand am trecut Pirineii. Sunt superbi. Noroc ca ma tin de mobra, ca sigur m-ar putea lua pe sus cu usurinta.
Asaaa, unde eram? La paduri. Bun. Padurile de stejar se transforma treptat in paduri de conifere, iar mirosul parca vine de la un amestec de rasina uda cu ceara.
Sunt pe malul unui lac, iar drumul are niste curbe potrivite pentru o plimbare de seara. Ajung in sfasit la pensiune, cu putin timp inainte intunericului. O camera mica si cocheta ma adaposteste in seara asta. Maine ma asteapta drumul din nou. Nu stiu exact pe unde, dar ma asteapta.