Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Tot merg de ceva vreme. Si cu cat merg, cu atat nu-mi ajunge. Nu vreau sa ma mai opresc. Dar nu despre sentimentul asta de libertate pura si de bucurie continua, pe care mi-l da plimbatul cu motocicleta vreau sa vorbesc acum. De fapt, e in parte si despre asta.
E ciudat cum la inceputul calatoriei vedeam si faceam lucrurile altfel. Mi-a spus un prieten bun ca o sa ma schimbe calatoria asta, dar nu stiam la ce se refera. In fond, cred ca nici el nu stia. Dar acum stiu ca sunt cu un pas mai aproape de libertate. Si nu ma refer la faptul ca m-am suit pe mobra si m-am dus departe, ca asta poate face oricine. In fine, oricine poate face orice. Dar sa revin. Ma refer la lucruri mici pe care le consideram necesare pentru bunastarea mea mentala. Lucruri care, pe masura ce inaintez in excursie, se dovedeste ca nu imi sunt de fapt atat de necesare. Si ca libertatea gandirii si sentimentul de liniste si impacare pot exista si fara anumite certitudini.
Spre exemplu, nu am putut pleca de acasa, fara sa am traseul exact stabilit, si chiar m-am stresat destul de mult ca nu stiu exact unde o sa ma opresc si cati kilometri o sa fac pe zi. Si nu m-am linistit pana nu am muncit cateva ore sa fac un plan, care parea bulletproof.
Si dupa ce am plecat, totul a mers dupa plan, pana in a treia zi, cand am obosit cumplit si a trebuit sa ma campez la jumatea drumului pe care imi propusesem sa-l fac. Si de aici s-a naruit planul meu, ca un bulgare ce se rostogoleste la vale, facandu-se din ce in ce mai mare.
Si cu pasi mici am observat ca nu e o tragedie daca nu stiu unde innoptez diseara. Si cu atat mai mult, am descoperit libertatea de a lua orice decizie pe traseu, de a ma opri unde cred ca m-as simti bine. Asa, am ajuns sa ma bucur de un lac turcoaz, sa cunosc oameni simpli si cu adevarat minunati, pentru ca am vrut sa ma opresc pur si simplu sa fac baie in mare si asa mai departe.
Odata cu deciziile mele luate adhoc, au venit si modificari de traseul si mai apoi de program. Asa am ajuns sa conduc din ce in ce mai tarziu. La inceput a fost pe inserat, si pentru ca a fost o experienta frumoasa, azi am mers noaptea. Deh, nu pot sa ii spun eu ferryboatului la ce ora sa acosteze sau unde. Asa ca m-am vazut nevoita sa pornesc la drum pe la 8, asa, la asfintit. Cand am plecat din port nu stiam unde o sa dorm. Aveam un camping in cap, dar era destul de departe. Am simtit oboseala instalandu-se comod in cap'sorul meu, iar noaptea se lasase de vreun sfert de ora. Asa ca m-am oprit si mi-am cautat ceva cazare in apropiere. In fine, "apropiere" insemnand 50 km. Mi-au placut acesti kilometri facuti noaptea.
Nu e ca la noi, sa bajbai ca bezmeticul si sa-ti fie frica ca ajungi in sant pentru ca nu te prinzi pe unde e drumul. Strazile sunt asa de bine semnalizate, incat ai impresia ca mergi pe pista ta personala, pusa la dispozitie ca tu sa te poti bucura de drum. Si, dupa cum ziceam, aveam de facut vreo 50 de kilometri, prima parte pe autostrada, unde era inca destul de aglomerat. Partea frumoasa a inceput cand am parasit drumul de viteza. La inceput, mi s-a parut intuneric si liniste, comparand cu farurile si zarva de pe prima portiune, dar apoi mi-am dat seama ca se vad stelele pe cer, si ca muntii strajesc drumul de o parte si de alta, imbracati in mantii negre. Mi se parea ca sunt niste stafii imense. Pe ici, pe colo, cate un pumn de luminite, aruncate gramada - mici sate muntenesti pazite la randul lor de cate o clopotnita, pregatita sa dea trezirea, de cum se crapa de ziua...Cam asa cu mersul noaptea prin Abruzzo (poza e din zona respectiva).
In a doua saptamana am fost atat de relaxata cu drumul, incat nici nu m-am mai uitat foarte mult pe GPS. Ma uitam pe harta de dimineata, imi stabileam niste puncte intermediare si apoi ma ghidam dupa mare :). Imi e draga tare, si de cate ori am avut ocazia, am mers pe coasta.
Nici cu cazarile nu m-am mai stresat in a doua parte a excursiei. M-am prins repede ca fiecare orasel are cate un camping. Iar daca nu am avut chef sa stau la cort, mi-am cautat pensiuni pe net. Chiar am nimerit pensiuni dragute, cel putin majoritatea. Exceptia e pensiunea din Porto, cam darapanata, dar pe care am ales-o datorita pretului cat de cat mic si a faptului ca avea parcare - lucru esential pentru mine.
Un lucru e cert: in ziua de azi avem tehnologia necesara la un pret decent, astfel ca nu e musai sa ramai pe un traseul prestabil, daca iti tuna prin cap vreo idee nastrusnica, asa cum imi vin mie intr-una. Libertatea in ziua de azi e usoara, trebuie doar sa o vrei.