Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Dis de dimineata (ei, nu chiar, ca am plecat pe la 10, dar sa zicem ca era inca dimineata) mi-am adunat gandurile, fricile si toate celelalte emotii ciudate si le-am legat impreuna cu restul bagajelor, de Roscata. E timpul ei sa le care acum. Eu am tot carat povara acestui amalgam de simtaminte timp de cateva saptamani, anticipand excursia. Si nu a fost un lucru simplu. Mi-am batut la cap prietenii, pana in punctul in care m-au imbatat, ca sa uit de emotii.
Las in urma azi (cel putin temporar) slujba, haosul, garsoniera mea, micul sentiment de securitate si siguranta pe care toate astea mi-l ofera, in schimbul a...nici macar nu stiu, in schimbul a ce.
Sa caut raspunsul curiozitatii mele? Pentru bucuria de a calari Roscata, fara sa ma mai opresc? Pentru a deveni un motociclist mai bun? Sa vad daca ma descurc singura? Poate toate astea sau nici una.
Raspunsul e mai simplu de-atat: ma duc sa vad un pod.
Acum multi ani, pe vremea cand google nu avea optiunea sa cauti dupa imagini, am petrecut 2 zile uitandu-ma la sute de poze cu poduri, cautand un pod pe care il vazusem intr-o poza si despre care nu stiam nimic. Am aflat intr-un sfarsit ca era podul dintre Porto si Maia. Si din clipa aia am vrut sa il vad in realitate. Asta se intampla in 2010.
Asa ca acum am pornit spre Portugalia.
Visam la asta de cand cumparasem Blonda, dar era prea batrana pentru un drum atat de lung. Asa ca m-am despartit de Blonda, dar nu si de vis. M-am pregatit timp de un an, cum am stiut mai bine. Din fiecare salariu am cumparat cate o piesa din echipamentul necesar sau cate ceva pentru mobra, ca si ea trebuia pusa la punct. In fiecare luna taiam inca ceva de pe lista.
Si uite ca, in sfarsit, azi am plecat.
